luni, 4 ianuarie 2016

Machiajul de mireasă, în linii mari



Miresele de pretutindeni sunt mereu în căutarea localului perfect, a aranjamentelor şi decoraţiunilor cât mai la modă, fotografului, rochiei pe care o visează încă din copilărie şi a machiajului perfect cu ajutorul căruia să le fie puse în evidenţă cele mai frumoase trăsături.
Fiind una dintre cele mai importante şi fotografiate zile din viaţa sa, mireasa trebuie să se asigure că machiajul şi coafura vor fi conform asteptarilor si o vor ajuta sa aiba un look “wow”. Aici intervin de obicei sfaturile şi ajutorul unui make-up artist şi al unui hairstylist cu experienţă. În funcţie de sezon, rochie, fizionomie, coafură, buchet, vei primi sfaturi personalizate şi un machiaj care să fie în armonie cu toate aceste detalii şi, poate cel mai important aspect, un machiaj rezistent care va arăta impecabil pe toată durata evenimentului.

Nu trebuie sa neglijezi faptul că pregătirea tenului înainte de nuntă poate fi la fel de importantă ca machiajul în sine. Un machiaj rezistent este asigurat şi de un ten atent îngrijit. Dedică timp acestui aspect cu ceva vreme înainte de nuntă. Secretul constă într-o îngrijire zilnică a tenului: demachiere, tonifiere, hidratare, o mască hrănitoare o dată pe săptămână. Un gomaj sau o exfoliere blândă ţi le poţi face şi singură, în confortul casei tale, cu produse care îţi sunt la îndemână: un gel exfoliant pentru ten sensibil sau măşti exfoliante. Hidratarea corectă a tenului este de asemenea, foarte importantă, iar fiecare tip de ten presupune o îngrijire diferenţiată.
Nu ezita să mergi la un tratament cosmetic, însă ai grijă să fie cu cel puţin 48 de ore înainte de nuntă. Nu apela însă la proceduri invazive sau agresive cu tenul. 

Programează o probă de make-up din timp sau doar o şedinţă de consiliere pentru a putea discuta toate aceste detalii personalizate cu specialistul la care te-ai hotărât să apelezi. Nu ezita să mergi la machiajul de probă cu poze și exemple pentru ceea ce îţi doreşti. Explică-i make-up artistului cum te-ai imaginat tu în ziua cea mare, iar împreună cu acesta vei stabili exact ce tip de machiaj ţi se potriveşte şi care sunt culorile care te avantajează cel mai mult.
 Efectuarea machiajului de mireasă poate dura cca. 90 de min, poţi profita de această ocazie şi poti transforma aceste clipe în momentul tău de relaxare şi răsfăţ.
Aceasta este ziua în care tu eşti în centrul atenţiei şi în care trebuie să străluceşti! Transformă această zi în una memorabilă!
 

De ce să alegi un machiaj profesionist pentru ziua nunții


Ziua nunţii tale este cu siguranţă ziua în care, fie că vrei sau nu, toţi ochii vor fi aţintiţi către tine, iar asta înseamnă că trebuie să îţi alegi cu mare grijă machiajul.
In primul rând, machiajul de mireasă trebuie să îţi avantajeze fizionomia. Chiar dacă vei purta un machiaj “în tendinţe” sau nu, cu siguranţă îţi doreşti un machiaj care să te avantajeze.
Machiajul trebuie să reprezinte stilul şi personalitatea ta; fie că eşti o fire delicată sau una căreia îi place aventura sau care iese mereu din tipare, există un machiaj potrivit pentru starea ta de spirit.De asemenea, machiajul ar trebui să fie în armonie cu stilul rochiei, cu accesoriile, buchetul şi coafura pe care o porti, însă cel mai important este ca tu să te simţi confortabil purtându-l.
Cu un machiaj bine realizat o mireasă întotdeauna va primi complimente despre cât de frumoasă este, şi nu despre cât de frumos este machiajul ei.
Dacă nu eşti experimentată în arta machiajului, îţi recomand să apelezi la un profesionist într-o zi atât de specială. Un make-up artist are atât experienţa necesară, cât şi produse profesionale de foarte bună calitate, pigmentate, cu rezistenţă în timp şi potrivite pentru necesităţile tenului tău (fie că este un ten uscat, gras sau cu probleme).

Incepe căutările pentru alegerea unui make-up artist potrivit asteptărilor tale şi programează din timp şedinţa de machiaj din ziua nunţii, chiar si cu câteva luni în avans, tocmai pentru a fi sigură că vei putea rezerva intervalul orar dorit si că vei avea parte de consilierea potrivită din partea persoanei respective.
De asemenea, dacă bugetul îţi permite îţi recomand să faci şi o probă de machiaj. Indiferent de cât de consacrat sau nu este make-up artistul ales, contează foarte mult sa cunoşti stilul acestuia sau cât de mult se poate adapta cerinţelor/dorinţelor tale şi astfel vei elimina un factor de stres. Desigur, faptul că, în ziua nunţii, de aspectul tău se va îngriji un profesionist şi că nu vor exista greşeli in alegearea machiajului, îți conferă o oarecare liniște. Evenimente neprevăzute vor fi la tot pasul, insă corectitudinea, seriozitatea, punctualitatea şi profesionalismul make-up artistului ales vor cântari mult in agitaţia zilei celei mari.

Sfatul meu - alege machiajul de probă pentru un eveniment anterior nunţii, pe care să-l si foloseşti şi să-i testezi intensitatea şi rezistenţa in timp, la eventualele lacrimi, la factorii de mediu - căldură, umiditate. Dacă doreşti, solicită şi gene false la proba machiajului de mireasă, mai ales dacă nu ai mai purtat până în momentul respectiv. Machiajul de probă trebuie să fie destul de similar cu cel dorit in ziua nunţii, pentru a-ţi face o idee cât mai exactă despre cum vei arăta. 

Acestea fiind spuse, te aştept cu drag pe tine, viitoare mireasă, pentru a discuta în detaliu toate aspectele machiajului din ziua cea mare!

duminică, 3 ianuarie 2016

Servicii

 


Fie că este vorba despre o şedinţă foto, o prezentare de modă sau o filmare, un eveniment important din viaţa ta, o ocazie specială, fie eşti o mireasă care îşi doreşte un machiaj deosebit, impecabil în ziua nunţii, misiunea mea ca make-up artist este să te ajut să-ţi descoperi şi să îţi pui cât mai bine în valoare frumuseţea. Folosesc produse profesionale de make-up, deci calitatea machiajului va fi garantată.


Pentru mai multe detalii, intrebări şi sugestii vă stau la dispoziţie la numărul de telefon şi la adresa de e-mail din pagina de Contact. Puteţi vizualiza detalii legate de servicii şi preţuri în pagina Servicii şi câteva din machiajele realizate de mine în pagina Portofoliu.
 

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *